STREAM thiS TEAM - ERASMUS+
A treia întâlnire față în față a partenerilor din proiect a avut loc la Timișoara, în perioada 17 - 18 februarie 2023. Fiecare țară parteneră a fost reprezentată de doi membri din echipa de proiect, cu excepția României care a participat la discuții cu întreaga echipă implicată în activitățile proiectului. Discuțiile au avut loc la hotelul Del Pack Timișoara și s-au desfășurat pe parcursul a două zile.
Coordonatorul portughez a prezentat stadiul de desfășurare a activităților până în momentul de față, progresul înregistrat în prezentarea proiectelor realizate de elevi, precum și detalii administrative legate de partea de management a proiectului. Fiecare partener a avut ocazia să își prezinte propriile realizări, precum și să obțină clarificări cu privire la posibilele nelămuriri apărute pe parcurs. S-au stabilit de asemenea pașii ce urmează a fi parcurși până la încheierea proiectului în august 2023, chestiuni legate de următorul LTT ce urmează a se desfășura în Letonia la finalul lunii martie 2023, precum și detalii legate de întâlnirea finală care va avea loc în Turcia, în iunie 2023.
Întâlnirea a coincis cu deschiderea oficială a programului "Timișoara - capitală culturală europeană", ceea ce le-a permis oaspeților liceului să participe la o serie de evenimente care le-a oferit o mai bună cunoaștere a orașului.
INCLUSIVE IMPRO THEATRE
POVESTEA IMPRO
- INCLUSIVE IMPRO THEATRE - 2020-1-RO01-KA227-SCH-095356
PROIECT FINANȚAT DE COMISIA EUROPEANĂ PRIN PROGRAMUL ERASMUS +
Astăzi, 28 Februarie 2023, se încheie perioada de implementare a proiectului INCLUSIVE IMPRO THEATRE - 2020-1-RO01-KA227-SCH-095356, proiect de parteneriat strategic finanțat de către Comisia Europeană prin programul ERASMUS+. Proiectul se încheie după o perioadă de doi ani în care parteneriatul, prin produsele intelectuale create, a reușit să atragă atenția asupra potențialului pe care îl au valorile promovate prin povești universale, cunoscute și plăcute tuturor, promovate prin utilizarea tehnicilor de improvizație teatrală. Considerăm îndeplinit obiectivul primordial al proiectului, și anume incluziune socială prin utilizarea tehnicilor de dramatizare ca instrument de încurajare și dezvoltare a gândirii critice, imaginației, dezvoltarea creativității.
ECHIPA DE PROIECT:
- Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara, România – coordonator proiect
- Centrul Pentru Promovarea Învățării Permanente - Timișoara, România
- I & F Education and Development Limited – Dublin, Irlanda
- De La Salle College Churchtown - Dublin, Irlanda
- Brainlog – Odense, Danemarca
- Centro Internazionale Per La Promozione Dell'educazione E Lo Sviluppo Associazione - Palermo, Italia
- Smart Umbrella Management Solutions E.E. - Thessaloniki, Grecia
- Directorate of Primary Education Of Western Thessaloniki - Thessaloniki, Grecia.
Poveștile, în orice context sau cultură, sunt fascinante pentru oricare dintre noi. Reiterarea valorilor profunde ale umanității pe care acestea le poartă, prin utilizarea tehnicilor de dramatizare în activitatea cu copiii, a reprezentat pentru profesorii implicați o modalitate de a reflecta la cuvintele marelui profesor Ioan Cerghit:
”Prezentarea faptelor într-un cadru dramatic adaugă predării o forţă de sugestie extrem de convingătoare; elevii trăiesc mai viu, cu mai multă intensitate, pătrund mai adânc şi reţin mai bine ceea ce profesorul intenţionează să-i înveţe. Stările conflictuale, situaţiile-problemă, aspiraţiile, teoriile etc., sunt tratate acum de către elevi ca şi cum ar fi ale lor proprii”.
În prima parte a proiectului IMPRO - ”Crearea hărții valorilor tradiționale ”- au fost selectate 12 valori universale: empatie, solidaritate, compasiune, prietenie, respect, egalitate, onestitate, incluziune, toleranță, cooperare, sensibilitate la incluziune, reziliență, precum și 12 povești prin care aceste valori sunt cel mai bine ilustrate: Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, Hainele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, Cenușăreasa de Charles Perrault, Muzicanții din Bremen de Frații Grimm, Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum, Robin Hood de Walter Scott, Motanul încălțat de Charles Perrault, Călătoriile lui Guliver de Jonathan Swift, Matilda de Roald Dahl, Harry Potter de J.K Rolling, Minunea de Raquel Jamarillo Palacio, Gigantul egoist de Oscar Wilde. Am constatat, lucrând alături de elevii noștri - cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani - o mare deschidere, plăcere și interes deosebit pentru interpretarea poveștilor și povestirilor alese. Aplicând ulterior metodele transcrise în ghid, elevii s-au transpus în diferite personaje, exprimată fiind dorința multora de a continua activitatea prin realizarea unui cerc de artă dramatică, pentru a continua aplicarea activităților din Manualul pentru profesori.
În etapa a doua a proiectului, denumită ”Improvizație pentru creativitate”, am pornit atelierele de lucru în care realizat exerciții în vederea dezvoltării potențialului de creație - indispensabil în improvizația teatrală, prin diferite tehnici: exerciții de exprimare a sentimentelor prin artă grafică/ vizuală, activități de întrebuințare a limbajului corporal, apoi creație literară - toate regăsindu-se în Manualul de activități - 12 portofolii de lucru- realizat în Partea I a proiectului. Elevii au avut în vedere expresia unor valori, precum empatia, solidaritatea, compasiunea, prietenia, respectul, egalitatea, onestitatea, incluziunea, toleranța, cooperarea, atunci când au realizat exerciții de pregătire pentru improvizația teatrală. Activitățile realizate în școlile din statele partenere au dus la selectarea a 80 de metode/sfaturi pentru dezvoltarea creativității în scopul facilitării improvizației teatrale, care s-au constituit într-un Ghid al tehnicilor de improvizație, pus la dispoziția cadrelor didactice și a lucrătorilor cu tinerii.
Odată cu elaborarea Produsului intelectual 3 - ”Restructurarea poveștilor Impro”, s-a pregătit punerea în scenă a pieselor de teatru. Structura poveștii alese de fiecare partener s-a orientat înspre rezolvarea unor situații problematice care oglindesc la un moment dat frământările vieții curente ale elevilor. În diferite momente ale jocului, copiii participanţi și-au exteriorizat trăirile, au conștientizat cauzele ce le pot provoca stări tensionale, conflictuale, să se poată ”descărca de povara” pe care o poartă inconștient, s-au eliberat de complexele care poate îi domină, ceea ce va contribui la reducerea sau la vindecarea stărilor vizate[1].” Am redat, adaptat, un citat al marelui profesor Cerghit pentru că reprezintă - în descrierea metodei dramatizării - cu exactitate, ceea ce ne-am propus prin acest proiect, o colaborare a unor echipe de profesioniști din Europa, pentru a veni în sprijinul elevilor care se confruntă cu probleme de incluziune, abandon, singurătate, lipsa înțelegerii și altele.
Etapa de implementare a proiectului IMPRO s-a încheiat astăzi, dar efectele activităților realizate se resimt în mediul școlar și în activitatea cu elevii implicați. Drumul nostru nu se oprește aici, iar conexiunea cu arta teatrală - creată cu acest prilej - și-a pus, cu siguranță, amprenta, în toate activitățile noastre.
https://www.facebook.com/Inclusive.IMPRO.Theatre
https://www.instagram.com/impro.project/?hl=en
[1] I.Cerghit, Metode de învățământ - Metoda dramatizării.
HICLASS
În cadrul proiectului Erasmus+ HiClass - ID 2020-1-IT02-KA226-SCH-095699, în zilele de 15 și 16 februarie 2023, în orașul polonez Rzeszów, a avut loc un TPM (Transnational Project Meeting), o întâlnire organizatorică între profesorii din Italia, Macedonia de Nord, România, Portugalia și reprezentanții companiilor partenere: Damnar Computers din Rzeszów și MEUS din Valencia.
Echipa lucrează la crearea unui cadru pentru didactica hibridă, astfel încât aceasta din urmă să poată fi o resursă și în școli. Astfel, proiectul are în vedere introducerea unui Digital Duty Manager, o nouă figură profesională care va acționa ca mediator între nevoile organizaționale ale școlii și aspectele legate de implementarea proiectelor profesorilor și va încuraja utilizarea tehnologiilor inovatoare în propria practică didactică și în instituția lor.
În această fază finală, proiectul include organizarea unei serii de evenimente de diseminare în care scoala noastra va implica mai multe școli din localitate.
Within the Erasmus+ HiClass project - ID 2020-1-IT02-KA226-SCH-095699, the TPM (Transnational Project Meeting) was held on February 15 and 16, 2023 in the Polish city of Rzeszów, an organizational meeting between teachers from Italy, North Macedonia, Romania, Portugal and representatives of the partner companies, Damnar Computers from Rzeszów and MEUS from Valencia.
The team is working on the creation of a framework for hybrid teacing, so that it can also be a resource in schools. Specifically, the project envisions the introduction of the Digital Duty Manager, a new professional figure who will act as a mediator between the organizational needs of the school and the implementation of teachers' projects and encourage the use of innovative technologies in their own teaching practice and in their institution.
In this final phase, the project includes the organization of a number of dissemination events that will see our school involve other schools from the city.
INCLUSIVE IMPRO THEATRE
European values with Manga
Proiectul s-a derulat în perioada 01.11.2019 - 31 octombrie 2022. Limba oficială a proiectului a fost limba engleză.
Prin acest proiect s-a urmarit ca tinerii participanți să se familiarizeze, să poată opera, să discearnă câteva valori europene importante. Pentru ca acest deziderat să fie imbrățișat de elevi, proiectul a venit în întâmpinarea tinerilor participanți cu o manieră atractivă dar și creativă de exprimare : animații Manga, adică anime. Benzile desenate sunt indrăgite de tineri.
Considerăm că această lucrare propune un exemplu de urmat privind modul cum pot fi familiarizați tinerii cu valorile europene dar și cu problemele pe care aceste valori le ridică. De aceea lucrarea poate fi un punct de plecare într-un larg schimb de exeperiență. Rezultatele obținute în proiect au valențe multiple:
- operarea cu valori europene fundamentale
- cunoștințe noi în domeniile IT - animații pe calculator, dar si competențe de comunicare în limbile vorbite de participanții la proiect
- dezvoltare personală: colaborarea în echipă în vederea realizării unui produs informatic, dezbaterea, prezentarea în public
- culturale: realizarea unor scenarii de teatru pe teme relaționate unor valori europene
- sociale, prin schimburile de experiență despre valorile europene în diferite state, despre drepturi și obligații, despre legislația europeană.
Prezentăm în continuare proiectul nostru:
Profesorii participanți au stabilit de comun acord ca fiecare întâlnire de proiect să trateze o valoare europeană. Menționăm cu bucurie că toate întâlnirile de proiect au fost în format fizic: în Grecia 1 - 6 noiembrie 2021, în Turcia 18 - 22 decembrie 2021, în Portugalia 23 - 28 martie 2022 și în România 9 - 13 mai 2022.
Propunerea catre copii a fost sa realizeze scenarii pe marginea valorilor europene, apoi desene Manga si apoi anime-urile. Temele abordate au fost egalitate în Grecia la Kavala, libertate în Turcia la Eșkișehir, rasismul (de fapt combaterea rasismului) în Portugalia la Arcos de Valdevez, justiție în România la Timișoara.
Anterior celor patru întâlniri internaționale cu elevi a avut loc o mobilitate doar pentru profesori. Toți profesorii parteneri participanți au fost puși în temă cu softul pentru crearea anime-urilor, au pus la punct structura întalnirilor la care urmau să participe copiii, detalii administrative, activitățile culturale, nevoile lingvistice. Din păcate a intervenit pandemia și activitățile cu copiii au fost amânate.
Activitățile de bază din proiect au fost similare la fiecare întâlnire internațională și s-au realizat în urmatoarea succesiune :
- A fost comunicată valoarea europeană stabilită, tuturor elevilor selectați.
- Fiecare elev a scris un scenariu de teatru cu câteva scene.
- A fost ales în fiecare tară, înaintea mobilității, cel mai bun scenariu.
- În prima zi a întâlnirii de proiect gazdele au organizat o dezbatere pe tema valorii europene alese, cu exemple, filme scurte relevante temei, experiențe personale etc. Această activitate a fost de fiecare dată extrem de incitantă pentru elevi.
- În cadrul întâlnirii s-au format mai multe echipe. Fiecare echipă a avut câte un elev din fiecare țară. Fiecare echipă a lucrat cu cel mai bun scenariu din una din țările participante.
- Echipele s-au întâlnit separat aproximativ 4 ore zilnic: fiecare membru din echipă a proiectat personajele conform cu scenariul comun, au ales cele mai reusite personaje, au realizat desenele apoi animațiile, au atașat dialogul în lima engleză..
- În final fiecare echipă a prezentat public produsul realizat în prezența colegilor, a profesorilor, a autorităților locale invitate, într-un cadru festiv.
Pe parcursul derulării proiectului au avut loc și webinarii, atât doar între profesori cât și webinarii între elevi.
Pentru realizarea anime-lor copiii au avut la dispoziție un soft specializat, ComiPo. Alegerea soft-ului a fost realizată în prealabil și toti profesorii participanți au căzut de acord.
ComiPo este un produs software care permite realizezarea de rapid benzi desenate scurte și Manga. Utilizatorul își poate crea cu ușurință propriile povești alegând unul dintre personajele incluse în ComiPo. Fiecare personaj poate fi personalizat ca trăsături, imbrăcaminte etc. Programul oferă, de asemenea, peste 100 de ipostaze corporale și expresii faciale unice din care să aleagă, împreună cu multe imagini de fundal, articole, efecte sonore, baloane cu cuvinte, etc. Modelarea este făcută 3D astfel încât personajele pot fi văzute din orice unghi.
ComiPo dispune de multe elemente specifice desenelor Manga. Toți elevii participanți au învățat să utilizeze ComiPo, activitate care a presupus o colaborare permanentă între ei.
Pentru ca activitățile de proiect și produsele proiectului realizate de copii să fie la un standard înalt calitativ, profesorii participanți au avut un rol important:
- Profesorii au oferit copiilor informații oficiale cu privire la valorile europene: cadrul legslativ, contextualizarea diferitelor valori europene, modul de aplicare, asimilare în viața personală etc. Au fost prezentate exemple sugestive prin filmulețe scurte, animații scurte etc. Apoi au avut loc dezbateri între toți participantii, elevi și profesori.
- O prezentare despre bazele realizarii unui scenariu de teatru realizată de un profesor din Grecia care are și specializare ca scenarist.
- În Grecia au fost prezentate elementele definitorii ale desenelor Manga și animatiilor Anime de-a lungul timpului.
- Echipele de elevi au fost asistate permanent de profesorii de informatică participanți în proiect.
- În fiecare țară au avut loc workshop-uri atractive cu specialiști în domeniul desenului, animației, filmului.
În acest scop în Turcia workshop-ul a avut loc în cadrul Universității, la Facultatea de arte în cadrul secției care formează realizatori de animații și filme.
În Portugalia am avut ocazia să învățăm despre bazele și istoria animației și a filmului de la un regizor apreciat la ei, dar și despre tehnici de desen de tip Manga de la un profesor pasionat de desen, participant în proiect.
În Romania au avut loc două workshop-uri susținute de un specialist în animație dar și de o elevă din clasa a 12-a din Liceul Teoretic Grigore Moisil.
În perioadele de timp dintre întâlnirile internaționale, profesorii au colaborat pentru organizarea urmatoarei întâlniri, pentru ca activitățile de proiect să permită atingerea obiectivelor „tehnice” legate de animații, dar și pentru atingerea obiectivelor culturale ale proiectului.
Activitățile culturale organizate în fiecare țară gazdî au fost remarcabile. Au fost vizitate locații reprezentative turistice, religioase, istorice, de artă. Acest aspect poate parea simplist dar fiecare vizită a fost o ocazie importantă pentru a avea un contact foarte apropiat cu realități prezente sau trecute din fiecare țară, explicate pe larg. Ca simplu turist un om observă lucrurile la un nivel mai superficial. Noi am avut acces în „culise” și am primit răspuns la toate intrebările și curiozitățile formulate. Câștigul pentru copii considerăm că este foarte mare iar efortul organizatoric a fost pe masură.
Un important produs al proiectului este un website realizat de cățiva elevi din Romania și Turcia. Website-ul este structurat astfel încât să poată fi identificate activitățile din fiecare mobilitate Pe site sunt prezente:
- anime-urile realizate în fiecare întâlnire internațională,
- galerii de desene, poze
- materialele-suport pentru activități
- webinarii
- ecouri în spațiul public
Website-ul poate fi vizitat la adresa : info.tm.edu.ro:8088/~evwm