DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL, DAP

postat de Nechitescu Ecaterina la 3 Nov 2021

 

Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara, România, a organizat astăzi, 03.11.2021, un eveniment de multiplicare și diseminare a proiectului Erasmus + Dyslexia Assessment Protocol (DAP), eveniment care s-a desfășurat online datorită restricțiilor existente acum în țara noastră. Interesul manifestat față de această prezentare a fost foarte mare, fapt dovedit de prezența a 49 de participanți (cadre didactice pentru învățământ preșcolar și primar, logopezi sau specialiști SEN) de la diferite instituții de învățământ din oraș, din alte orașe, dar și din afara județului. La doi ani de la începerea proiectului, scopul a fost acela de a arăta rezultatele obținute până în prezent și de a extinde posibilul impact pe care acest proiect îl va avea în viitor. Scopul principal a fost acela de a aduce în fața grupului țintă componentele deja dezvoltate ale Protocolului de evaluare a dislexiei și ale aplicației DAP.
Prezentarea a început cu câteva informații generale și fapte despre dislexie, pe care atât părinții, cât și profesorii trebuie să le cunoască. S-a explicat de ce este important ca dislexia, sau orice altă tulburare de învățare, să fie detectată cât mai devreme posibil, au fost explicate câteva mituri de largă circulație despre dislexie. Au fost prezentați partenerii din consorțiu și responsabilitățile lor în cadrul proiectului, apoi au fost menționați membrii echipei liceului care lucrează în acest proiect. De asemenea, participanților li s-a explicat ce s-a realizat până în prezent, concentrându-se în principal pe aplicația DAP, pe culegerea de exerciții care o va însoți și pe faza de pilotare a proiectului.
Toți cei care au luat parte la eveniment au fost invitați să participe la pilotarea proiectului care va avea loc în decembrie 2021, precum și la screening-ul care se va face după training. În urma completării chestionarului de feedback, 47 din 49 de persoane și-au exprimat intenția de a participa la pilotare.
Considerăm că evenimentul de astăzi a fost un succes și că am reușit să prezentăm importanța acestui proiect pentru beneficiarii procesului educațional, fie ei elevi, părinți sau profesori. Ne bucurăm să vedem interesul manifestat de profesori și specialiști pentru a cunoaște produsele finale ale proiectului și sperăm că instrumentele create vor fi de un real folos în clasă și în lucrul cu elevii.
Trebuie amintiți membrii echipei de proiect a liceului: dna director Carmen Cerasela Bociu, coordonator - prof. Ecaterina Nechitescu, dna prof. Tamara Pantea, dna prof. consilier școlar Ana Maria Mihăilă, și dna prof. Lavinia Crișan.

 

 

Activități Web2.0 în cadrul Proiectului Erasmus+ Buddies Against Bullies, ID: 2019-1-LT01-KA229-060569_4

postat de Marinescu Oana-Suzana la 12 Oct 2021

În perioada 5 - 10 Octombrie 2021, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara a organizat primul schimb de elevi, în cadrul Proiectului Erasmus+ „BUDDIES AGAINST BULLIES”

Scopul acestei mobilități a fost acela de a crea cu ajutorul activităților de tip Web2.0 o serie de materiale didactice ce pot fi utilizate la clasă pentru înțelegerea mai ușoară a fenomenului tot mai întâlnit de bullying, dar mai ales pentru a facilita combaterea acestuia în cadrul școlilor partenere.

Pe parcursul celor 4 zile în școală au lucrat cot la cot 16 elevi, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, veniți din Lituania, Portugalia, Spania și Turcia și 14 elevi ai LICEULUI TEORETIC „GRIGORE MOISIL” TIMIȘOARA, precum și câte 2 profesori însoțitori, reprezentanți ai fiecărei țări partenere. 

În prima zi, participanții au luat contact cu școala noastră și cu trecutul acesteia și, folosind abilitățile TIC, a fost alcătuit un dicționar ce cuprinde cuvinte specifice fenomenului bullying, cuvinte traduse în cele cinci limbi ale țărilor partenere (lituaniană, portugheză, română, spaniolă și turcă), precum și în limba oficială a proiectului, engleza. La final au creat rebusuri, chestionare, jocuri referitoare la cuvintele descoperite și traduse.

Cea de-a doua zi a mobilității, folosind mijloacele Web2.0, a fost rezervată creării de jocuri, rebusuri, teste plecând de la propria experiență de viață de elev. În cea de-a doua parte a zilei, folosind programele de tip Padlet, copiii au compus poezii cu tematică anti-bullying cărora le-au atașat imagini corespunzătoare.

Împărțiți în grupe, elevii participanți la mobilitate, au creat în cea de-a treia zi folosind Learning app. un număr de 6 puzzle interactive, având la bază imaginile alese cu o zi înainte și s-au întrecut rezolvându-le.

Utilizând programe de tip Storyjumper, Animoto, copiii au creat povești despre bullying și le-au prezentat tutror celorlalți.

Schimbul de elevi desfășurat în incinta LICEULUI TEORETIC „GRIGORE MOISIL” TIMIȘOARA, a luat sfârșit în cea de-a patra zi, lăsând în urmă concluzii, impresii, prietenii ce vor dăinui peste ani.

Participanții la mobilitate au avut ocazia să viziteze atracțiile turistice ale Timișoarei, dar și să interacționeze cu adolescenți având culturi și provenind din medii sociale diferite.

4th_day_BAB_RO_(6).jpg

 

DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL

postat de Nechitescu Ecaterina la 2 Aug 2021

În perioada 30 – 31 iulie 2021 a avut loc la Timișoara a doua întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus+ DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL, DAP, întânire organizată de echipa de proiect a Liceului Teoretic Grigore Moisil. Întâlnirea fusese preconizată pentru luna aprilie a anului 2020, dar din cauza pandemiei de Covid-19  a trebuit reprogramată. Întregul proiect a fost prelungit cu opt luni, astfel încât produsele intelectuale vor fi terminate pâna pe 30 iunie 2022. La lucrări au participat membrii din toate țările partenere, care au fost prezenți atît fizic cât și on line.

Principala sarcină a partenerilor din Letonia, România, Bulgaria, Germania și Turcia a fost să discute despre parametrii tehnici ai versiunii computerizate a protocolului de evaluare, de care s-a ocupat echipa de la Gedon Soft. În urma discuțiilor s-au clarificat unele întrebări ridicate de parteneri și s-a verificat modul în care funcționează aplicația, astfel încât aceasta să poată fi gata pâna la începutul noului an școlar 2021 – 2022 când ar trebui să înceapă testarea pilot a produsului.

În a doua zi de lucrări, s-a discutat și despre realizarea celui de-al cincilea produs intelectual al proiectului, Culegerea de exerciții, de care este responsabilă echipa liceului nostru. Scopul acestei culegeri este de a oferi materiale de lucru pentru a ajuta copiii cu risc de dislexie să își îmbunătățească abilitățile.  S-au stabilit următoarele obiective care trebuie îndeplinite și s-au trasat sarcini clare de lucru pentru perioada următoare.

Echipa liceului nostru este alcătuită din profesor Carmen Cerasela Bociu, director, prof. Ecaterina Nechitescu, coordonator, prof. Tamara Pantea, prof. Lavinia Crișan și prof. Ana Maria Mihăilă. 


#projectDAP

STREAM thiS TEAM (2020-1-PT01-KA201-078623)

postat de Nechitescu Ecaterina la 2 Aug 2021

La șapte luni după lansarea oficială a proiectului și după două întâlniri care au avut loc online, din cauza restricțiilor cauzate de pandemie, s-a putut organiza prima întâlnire față în față a partenerilor din cadrul proiectului STREAM thiS TEAM. Întâlnirea a fost găzduită de EDUFOR, coordonatorul proiectului, și s-a desfășurat între 16 și 17 iulie în orașul Mangualde, Portugalia. La lucrările întâlnirii au participat reprezentanți ai gazdelor din Portugalia, ai Asociației Dislexia din Bulgaria, ai Liceului Teoretic Grigore Moisil, Timișoara, România și ai Inspectoratului Provincial de Educație din Kocaeli, Turcia. Echipa de proiect a Academiei Tehnice din Rezekne, Letonia, a participat la discuții de la distanță, prin intermediul platformei Zoom. Echipa liceului a fost reprezentată de profesor Ecaterina Nechitescu, coordonator, și profesor Simona Ivașcu. 

În cadrul discuțiilor s-au amintit progresele realizate până în momentul de față, conform calendarului proiectului, s-a stabilit structura finală a ghidului care urmează să fie realizat drept produs intelectual prevăzut în buget. De asemenea, s-au trasat sarcinile fiecărei organizații participante pentru lunile următoare astfel încât să se respecte calendarul activităților. De comun acord s-a stabilit ca prima activitate de Learning – Teaching – Training (Învățare – Predare – Antrenare) , denumită „STEAM – în clasă și în activități extracurriculare”, să aibă loc în Kocaeli, Turcia, la mijlocul lunii noiembrii 2021, dacă va fi posibilă organizarea ei față în față. 

 #streamthisteam

Inclusive Impro Theatre- Erasmus+ Programme-2020-1-RO01-KA227-SCH-095356

postat de Borsa Florin la 26 Mar 2021

impro_2.jpeg

pagina 9