CARTE DE FIȘE DE LUCRU STREAM

postat de Nechitescu Ecaterina la 2 Jun 2023

 

În cadrul proiectului Erasmus+ "STREAM thiS TEAM" (ID 2020-1-PT01-KA201-078623) s-a finalizat încă unul dintre obiectivele principale ale acestuia, și anume crearea unei culegeri de fișe de lucru care se adresează elevilor de clasa a V-a și a VI-a cu dificultăți de învățare.
Fișele acoperă cinci arii de dezvoltare care pot fi deficitare la elevii cu dislexie și nu numai, ariile acoperite fiind exprimarea orală, exprimarea în scris, fluența în citire, înțelegerea unui text citit și înțelegerea unui text audiat. Fișele pornesc de la disciplinele STEAM pe care elevii le studiază în gimnaziu, și anume Științe, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică. Scopul este de a le arăta elevilor de gimnaziu frumusețea disciplinelor STEAM, de care mulți dintre ei se tem, încercând în același timp să le stârnească curiozitatea în legătură cu aceste discipline.
La realizarea fișelor au lucrat profesorii din echipa de proiect, alți profesori de specialitate din cadrul școlii, precum și elevi de liceu pasionați de studiul acestor discipline. Ei au fost sprijiniți de consilierii școlari și de profesorul logoped din școală.
Cartea poate fi consultată la următorul link, ea fiind pusă gratuit la dispoziția tuturor cadrelor didactice interesate:

 

 

Eveniment multiplicare proiect Eramus+ HiClass

postat de Bataran Florin la 8 May 2023

 

           În data de 5 mai 2023, pe parcursul a cinci ore, în sala de conferințe a Hotel Delpack, a avut loc evenimentul de multiplicare ʺHi Teachers for a Hi-Class / Profesori performanți pentru o clasă hibridăʺ,, în cadrul proiectului Erasmus+ ʺHybrid and Innovative digital aware Class (Hi-Class)ʺ, ID: 2020-1-IT02-KA226-SCH-095699.

            Pentru că proiectul se află la sfârșitul perioadei de implementare, acest eveniment a fost menit să împărtășească munca echipei de proiect și rezultatele obținute de-a lungul celor doi ani cu comunitatea locală și părțile interesate. Astfel, ne-au onorat cu prezența distinși reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș,  directori de școli și profesori, interesați cu toții în a fi pregătiți și a răspunde prompt provocărilor învățământului post-pandemic.

            Alături de noi au fost și o parte dintre elevii care au participat activ în proiect, în cadrul mobilităților desfășurate în școlile partenere din Italia, Macedonia, Portugalia și România. Ca beneficiari direcți ai rezultatelor proiectului, ei au prezentat și exemplificat cel mai evocator activitățile derulate.

 

            O altă parte importantă a întâlnirii a fost prezentarea produselor intelectuale realizate în cadrul proiectului. Astfel, participanții au luat cunoștință de site-ul proiectului, https://hi-class.erasmus.site/, o platformă unde beneficiarii pot găsi o bază de date foarte generoasă de activități, resurse teoretice și practice, dar și un forum dedicat împărtășirii experiențelor didactice personale. Participanții au parcurs unul din cursurile disponibile pe site, referitor la sistemele de gestionare a învățării online și au fost informați cu privire la noua figură profesională pe care o propune proiectul, aceea de digital duty manager – un mediator care va încuraja utilizarea tehnologiilor inovatoare în școala lui.

            Suntem convinși că demersul nostru va contribui la eficientizarea procesului de predare-învățare în context mixt sau hibrid, îmbunătățind competențele cheie ale profesorilor și elevilor în ceea ce privește folosirea instrumentelor digitale online.

 

multiplier1m.jpgmultiplier2m.jpg

Eveniment multiplicare proiect Eramus+ HiClass

postat de Bataran Florin la 4 May 2023

În data de 5 mai 2023 la Hotel Delpack va avea loc evenimentul de multiplicare “Hi Teachers for a Hi-Class/ Profesori performanți pentru o clasă hibridă”, in cadrul proiectului Eramus+ „Hybrid and Innovative digital aware Class (HI-Class)“

ID: 2020-1-IT02-KA226-SCH-095699 . In cadrul acestui eveniment se vor prezenta detalii despre proiect, activitățile proiectului și rezultatele obținute

flyer-hiclass2.jpg


LIFE TREE - proiect eTwinning

postat de Marinescu Oana-Suzana la 30 Mar 2023

2.jpgLIFE TREE - Proiect eTwinning

Între lunile februarie - mai 2023, elevii clasei a II-a A, sub îndrumarea doamnei profesor Marinescu Oana Suzana, vor participa la activitățile proiectului eTwinning „Life Tree”.

În zilele noastre, când folosirea tehnologiei și izolarea acasă este din ce în ce mai mare, timpul petrecut în natură scade pe zi ce trece. Dar legătura noastră cu natura nu se va termina niciodată.  Înțelegerea ecosistemului și protejarea lui este acum mai importantă ca oricând. Scopul proiectului este de a sublinia importanța copacilor, pădurilor, una dintre cele mai importante părți ale naturii pentru toate ființele vii și de a atrage atenția asupra acestei probleme. Proiectul se adresează tuturor elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

Rezultatele proiectului vor fi anunțate public, pe canale de socializare, pe pagina de twinspace a platformei European School Education și pe paginile oficiale ale școlilor partenere.

Școli participante la proiect:

Școala Primară Nr. 9 ”Yiannis Skarimbas” Chalkida, Grecia - fondator

Școala Primară ”Hamdullah Suphi Tanriover” Bakirkoy, Turcia - fondator

 

Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Romania

Școala Primară Distou, Distos, Grecia

Școala Primară Nr. 26 Chalkida, Grecia

Școala Primară ”Nevin Mehmet Bilginer” Bagcilar, Turcia

Școala Primară ”Maltepe Ataturk” Maltepe, Turcia

Complexul Școlar și Preșcolar Kochcice, Polonia


E-MotiOn

postat de Farkas Cristina la 29 Mar 2023

EMO - E-MotiOn, nou proiect european ERAMUS+ la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Timișoara

În zilele de 27-28 martie 2023 a avut loc întâlnirea de start al proiectului ERASMUS+ E-MotiOn, un nou proiect finanțat de Comisia Europeană. Echipa liceului nostru și partenerii din România, Bulgaria, Slovenia și Spania vor dezvolta un set de instrumente utile dascălilor și părinților pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor, antrenarea rezilienței, managementul stress-ului.
În cadrul întâlnirii s-au stabilit sarcinile fiecărui partener, termenele de îndeplinire, viitoarele întâlniri de management și pregătire a cadrelor didactice, modalități de promovare și diseminare. Mult succes!
EMO

 

pagina 4