INCLUSIVE IMPRO THEATRE
ÎNTÂLNIRE DE FORMARE A CADRELOR DIDACTICE - PALERMO, 5-7 DECEMBRIE 2022, în cadrul proiectului ERASMUS+ INCLUSIVE IMPRO THEATRE
În perioada 5-7 decembrie 2022 s-a desfășurat în Palermo, Italia, sesiunea de pregătire pe termen scurt a cadrelor didactice în vederea deprinderii abilităților de a utiliza în activitatea didactică tehnicile specifice domeniului teatral, în concordanță cu specificul proiectului INCLUSIVE IMPRO THEATRE, proiect ERASMUS+, nr. 2020-1-RO01-KA227-SCH-095356, finanțat de Comisia Europeană.
Conform agendei propuse de partenerul coordonator al acestei etape - CEIPES, Palermo -, în cele trei zile, cadrele didactice participante au avut prilejul să pună în practică și să își însușească tehnicile de improvizație teatrală propuse prin cele două ghidurile elaborate în cadrul proiectului, să observe modul în care teatrul de improvizație are efect asupra relațiilor interumane și în ce măsură practicarea tehnicilor de dramatizare poate duce la atingerea scopului proiectului - incluziunea, stimularea creativității elevilor, facilitarea relaționării, dezvoltarea gândirii critice, în vederea începerii sesiunilor de punere în scenă a viitoarelor scenarii scrise și jucate de către elevi.
Activitatea a atins pe deplin obiectivele majore ale programului ERASMUS+, și anume: cooperarea între cadre didactice din state diferite, comunicarea într-o altă limbă decât cea maternă, stimularea conexiunilor interculturale, incluziune, echitate, excelență, creativitate și inovație în domeniul educației și la nivelul organizațiilor implicate.
Prin tehnicile de dramatizare pe care le elaborăm în cadrul acestui proiect oferim un instrument prețios pentru cadrele didactice interesate în a transmite elevilor și tinerilor, în cadrul lecțiilor organizate sau în cadrul activităților non-formale, spiritul ERASMUS+, care înseamnă o participare semnificativă la societatea democratică, o mai bună înțelegere a fenomenului interculturalității și acces facil pe piața muncii.
Mobilitatea în Italia a proiectului Erasmus+ HI-CLASS
În cadrul Proiectului Erasmus + „HI-CLASS” (Hybrid and Innovative digital aware Class), școala noastră, în parteneriat cu alte școli din Italia, Portugalia, Republica Macedonia de Nord își propune să eficientizeze procesul de învățare hibrid. A patra mobilitate a proiectului a avut loc în Italia, în perioada 17-21 octombrie 2022 cu tema “Laboratory on demand”. Mulțumim organizatorilor și elevilor participanți pentru reușita acestei mobilități.
BUDDIES AGAINST BULLIES
La sfârșitul lunii septembrie a acestui an, Proiectul European Erasmus+ „BUDDIES AGAINST BULLIES”, ID: 2019-1-LT01-KA229-060569_4, s-a încheiat.
Din octombrie 2019, elevii și profesorii implicați în activitățile proiectului au urmărit îmbunătățirea valorilor pozitive, precum respectul, prietenia, colaborarea, creșterea nivelului de empatie, pentru a arăta toleranță față de alți oameni, exploatarea aspectelor pozitive ale diversității în viața școlară, dezvoltarea învățării prin colaborare și a schimbului de idei la nivel european și nu în ultimul rând, reducerea bullyingului în școală prin implicarea directă în rezolvarea conflictelor apărute.
Alături de colegii lor de la școlile ALYTAUS LIKIŠKELIU PROGIMNAZIJA din ALYTUS, LITUANIA, AGRUPAMENTO DE ESCOLAS DE GUIA din GUIA POMBAL, PORTUGALIA, MEHMET SERITAS ANADOLU LISESI din MERSIN, TURCIA și COLEGIO SAGRADO CORAZÓN - CORAZONISTA din VITORIA - GASTEIZ, SPANIA, reprezentanții liceului nostru au avut ocazia de a participa la ateliere diverse în care au colaborat pentru a crea diverse jocuri, reprezentații de improvizație teatrală sau mici capodopere de artă ce pot fi folosite atât ca materiale la clasă, dar și pentru ocuparea timpului liber, în lupta anti-bullying. Astfel, în cadrul mobilităților susținute în cele 5 școli, copiii au utilizat instrumentele web 2.0 pentru a realiza un dicționar cu tematica „bullying”, au compus poezii plecând de la situații reale în care au fost direct implicați, puzzle-uri, quizuri, rebusuri și scurte animații, folosind programe precum Kahoot, Padlet, Learningapps, Storyjumper ori Animoto. După ce au fost create, elevii le-au aplicat și prezentat colegilor mai mici (TIMIȘOARA).
Demonstrându-și abilitățile creatoare și dorința de a colabora, în urma unui dialog cu psihologi și colegi care au trecut prin experiențe legate de bullying, având ca temă „Masca, un mod de a ascunde propriile trăiri”, participanții au creat măști și picturi pe paleți ce pot fi admirate atât online pe website-urile școlilor, pe website-ul oficial al proiectului, ori în curtea școlii gazdă (GUIA POMBAL).
De asemenea, au luat parte la workshop-uri de improvizație teatrală, scenariile create pe parcursul întâlnirilor online, fiind adaptate la propria experiență și finalizate cu scenete și activități de artă stradală (MERSIN). Elevii noștri nu au fost doar simpli actori, ci și critici, exprimându-și propriile păreri legate de modul în care ei percep situațiile de agresiune propuse în scenarii, precum și soluțiile pe care le găsesc a fi potrivite în combaterea acestor situații. Improvizațiile teatrale susținându-se în diferite locații publice, de importanță turistică, putem spune că munca copiilor a avut un impact pozitiv și asupra comunității, ținând cont că localnici și turiști deopotrivă s-au alăturat pentru vizionarea performanțelor copiilor și au interacționat cu „actorii”.
Și prin participarea la activitățile în aer liber și crearea unor flash-mob-uri tematice, elevii noștri au demonstrat că prin colaborare, respect și prietenie combaterea bullyingului este ușor de realizat(VITORIA GASTEIZ). Exploatarea particularităților pozitive din fiecare școală și, mai ales, diversitatea pe care o aduc acestea, au dus la descoperirea unor modalități de implementare tot mai mult a toleranței față de colegi, profesori și față de noi înșine.
În ultima mobilitate (ALYTUS), membri echipelor de proiect au participat la activități de tip team building, unde au avut ocazia să își demonstreze implicarea efectivă în lupta anti-bullying din prorpiile școli, dar s-au și amuzat colaborând pentru rezolvarea unor quiz-uri, ori s-au întrecut în concursuri de dan sau tras cu arcul. Totul s-a desfășurat sub titlul „O SĂPTĂMÂNĂ FĂRĂ BULLYING”.
În urma acestui proiect putem spune că atitudinea colectivelor de profesori și elevi ale școlilor partenere s-a schimbat, aceștia realizând că prin identificarea la timp a cazurilor de intimidare din școli, prin acționarea timpurie și efectivă împotriva intimidării, orice obstacol în promovarea bunăstării tinerilor și integrarea corectă a acestora în societate, pentru o partcipare activă a lor la viața democratică, poate fi depășit.
Mobilitatea în Macedonia de Nord a proiectului Erasmus+ HI-CLASS
În cadrul Proiectului Erasmus + „HI-CLASS” (Hybrid and Innovative digital aware Class), școala noastră, în parteneriat cu alte școli din Italia, Portugalia, Republica Macedonia de Nord își propune să eficientizeze procesul de învățare hibrid. A treia mobilitate a proiectului a avut loc în Macedonia , în perioada 19-23 septembrie 2022 cu tema “Debating our future”. Mulțumim organizatorilor și elevilor participanți pentru reușita acestei mobilități.
September newsletter impro - romania