„Sclipitor de inteligenţă,cu un subtext al asociaţiilor latente ce necontenit susţine textul,mărindu-i savoarea şi eficienţa,eseul lui Ştefan Cazimir are aerul de a urmări o simplă operaţie de identificare,de restituţie zelos documentară,dar «excesul» acesteia,în înţeles de tehnică inefabilă,creatoare,palpează însăşi demonia caragialescă,evocând,într-un fel suculent,«vremea fără de vreme»,exasperat stătătoare,a marelui clasic.“ (Gheorghe GRIGURCU)

„Despre Caragiale,ca în genere despre clasici,vorbim mai ales în ocazii festive. În restul timpului,Caragiale este cel care vorbeşte despre noi. Şi se pare că o face mult mai bine. Ceea ce spunem noi despre Caragiale este supus revizuirii neîncetate. Ceea ce a spus Caragiale despre noi rămâne turnat în bronzul eternităţii. Caragiale evadează mereu din formulele în care încercăm a-l prinde,pe când noi nu izbutim a evada din formula în care ne-a prins Caragiale.“ (Ştefan CAZIMIR)