Ghepardul e o carte singulara,mai întâi fiindcă poate fi socotită unica operă a scriitorului,cele câteva nuvele,eseuri şi fragmente autobiografice rezistând doar cu greu în faţa ei. Apoi,fiindcă a avut un destin singular: respins rând pe rând de câteva mari edituri italiene,romanul lui Lampedusa a fost publicat de editura Feltrinelli în 1958,la un an după moartea autorului,datorită excepţionalei intuiţii a scriitorului Giorgio Bassani,consilier al editurii; Ghepardul a cunoscut un succes fulgerător (amplificat de ecranizarea de referinţă a lui Luchino Visconti,din 1963),fiind încununat cu Premiul Strega – caz unic,în istoria literaturii italiene,de acordare postumă a unui premiu. În sfârşit,şi poate în primul rând,fiindcă a reuşit,cum nu mai reuşiseră decât puţine romane până atunci,să învăluie declinul unei familii şi al unei întregi lumi în lumina ironic-melancolică a unui farmec dureros,punând mereu în ecuaţie propria noastră condiţie de oameni moderni fascinaţi de crepuscul.