Citate carte:
"PLANETA COPILĂRIEI

GÎZE ÎN SOARE
Cînd mi se-ntîmplă,în cîte-o primăvară,să dau,pe-a stradă lăturalnică,de cîte-un gard bătut din plin de cele dintăi raze calde ale soarelui,pe care bouleţii-domnului stau ca o blană roşie ce te priveşte cu ochi vii. simt cum mi se topeşte dintr-o dată inima şi prinde-a curge tumultuos în mine întocmai ca şuvoaiele zăpezilor rămase de cu iarnă pe' lîngă trotuare. Şi-n vreme ce ridic pe vîrful degetului un gîndăcel cit o mărgică,care-şi desface puful aripioarelor cercînd să se avînte-n gol,am o senzaţie ciudată de trecere în altă stranie dimensiune. Uit că sînt om,că am un metru cincizeci şi cinci de centimetri înălţime şi şaizeci şi patru kilograme greutate,că sînt pe-o uliţă a Bucureştiului în primăvara unui an trecut în actele stării civile. Pentru o clipă,toate din jur se estompează,se strîmbă,se răstoarnă,se transformă : un bolovan din drum îmi pare mare cît un munte,case în perspectivă îmi par doar pietricele,gardul din faţa mea,înalt pînă la ceruri. îmi împrumută oare pentru o secundă gîza roşie privirea,gîndul,sufleţelul ei ? Pierd poate pentr-o clipă greutatea ? Dacă aş încerca,în clipa aceea,poate-aş putea zbura şi eu din vîrful unui bloc bucureştean,planînd deasupra străzilor pline de trecători,maşini şi camioane,pe care nu le-aş vedea cu ochii mei de gîzuliţă decît ca nişte pete ori valuri colorate în veşnică mişcare ? Ori poate-i doar o amintire ce urcă din adînc de timpuri,un vis pe care l-am trăit cmdva şi care se trezeşte fără veste,aşa,cînd ţii un gîndăcel în vîrf de deget?
De fapt,am fost cu toţii gîndăcei în cea dintăi a noastră primăvară. La vremea cînd am ieşit la suprafaţă
..."