x

Citate carte:
"

Roma,17 februarie 1600. — Precupeţii şi hamalii,cîntăreţii ambulanţi şi ştrengarii uliţelor,tîrfele,pelerinii şi cerşetorii priveau în tăcere,dar cu atenţia încordată,la cei doi călugări dominicani care răscoleau,cu nişte lopăţele,prin mormanul de cenuşă rămas pe locul rugului şi o tot vînturau,şi o alegeau,şi o strângeau într-o oală de lut.

Era o dimineaţă geroasă şi mohorîtă ; de îndată ce vîlvătaia rugului se domolise,rămînînd doar tăciuni care mocneau,domnii cei mari părăsiseră Campo de' Fiori,locul unde erau executaţi răufăcătorii.

Privitorii ceilalţi însă tot mai zăboveau şi nu-şi luau ochii de la mîinile dominicanilor. Aşteptau ceva,dar nu se petrecea nimic deosebit. Nici o minune. Oamenii tăceau,privind neclintit.

Doar pe un pelerin venit dinspre miazănoapte,care cunoştea graiul locului,nu-l rabdă inima să nu vorbească. Alături de el se afla un zarzavagiu,care pusese jos sacul plin de ceapă ; dar nu lua mîna de pe gura sacului,de teamă să nu-i dispară ceva în înghesuiala aceea.

— Cu ce să ne mai mîndrim acum,în zilele noastre ? grăi pelerinul către zarzavagiu. Gîndeam că vremea barbariei a trecut şi că oamenii pot trăi ca lumea. Şi că pot muri oarecum mai omeneşte. Mă cuprinde sila : cît de sălbatic e să tîrăşti oameni în faţa mulţimii,ca să-i arzi pe rug. De-asta am venit eu in pelerinaj pînă la Roma ? De-asta am umblat pe jos mai bine de o jumătate de an ? Aseară,pe la asfinţit,cînd am intrat în oraş şi cînd,vrînd să mă rog Sfîntului Petru,am Pus piciorul pe prima treaptă a catedralei,elveţienii,aceşti Paznici ai papii,au tras gratiile de fier la toate porţile. Şi intui Petru a fost zăvorit. Crede-mă,atunci m-am aşezat pe treptele catedralei,şi am plîns şi am îngheţat rău
..."