Romanul documentar Când toca la Radu-Vodă (1992) se doreşte o evocare a bucureştenilor dintotdeauna,în efortul lor de a-şi emancipa oraşul. Apelul copios la documente istorice urmăreşte edificarea oraşului de la presupusa Cetate a Dâmboviţei până la 1878. Protagoniştii sunt descrişi cu binecunoscuta emfază mucalită şi vag ironică,sentimentală cel mai adesea,într-un stil în bună măsură la fel de flamboaiant: este într-un fel o închidere a ciclului „levantin" prin descrierea originii oraşului de popas.