Talentul său literar constă în spontaneitate,în introducerea iscusită a parantezelor de plăcută digresiune,în asocierea fericită a ideilor şi amintirilor,rezultând texte cu un relief personal inconfundabil,redactate într-o limbă savuroasă,colorată discret şi regional,de o oralitate abia stăpânită,teren pe care darul improvizaţiei 1-a scutit de migala artistică a compunerii. Oratoria - limpede,elegantă în expresie - nu se resimte de arguţia retorică a altora,Kogălniceanu construind planul cuvântării şi dezvoltând-o cu siguranţă,fără căutarea cu orice preţ a efectelor. De unde farmecul ei literar,întreţinut de căldura temperamentală,de pasiunea argumentaţiei,ceea ce conferă viaţă şi adâncime textului său (...)
Cronologic,istoricul este ipostaza dintâi a personalităţii sale,poate şi cea mai de seamă,fiindcă tot ce a realizat după aceea,ca prozator,ca publicist,ca diplomat,sunt iniţiative ce decurg oarecum din această primă şi esenţială ipostază.