Citate carte:
"

CAPITOLUL I

„Noroc,noroc !' Omul mi-era grozav de cunoscut,mă încerca o jenă teribilă că nu l-am salutat eu primul,fireşte că îmbătrînise de cînd nu-1 mai văzusem,dar nu într-atît ca trăsăturile lui să nu fi păstrat acea bonomie care te făcea să-1 simţi apropiat,neprotocolar,deşi bărbatul acesta înainte de a fi devenit şeful instituţiei unde lucrasem la un moment dat — ocupase prin deceniul şaizeci importante funcţii administrative în diverse organisme economice. S trăiţi,i-am răspuns,cu acea formulă împrumutată din armată,devenită stereotipă atunci cînd te adresai unui superior,el păru să se oprească,schiţă chiar gestul că vrea să-mi întindă mîna,dar renunţă şi făcu doar un semn prietenesc,noroc,noroc,am rămas o clipă uluit,aproape jignit. Am privit în urma lui şi atunci i-am înţeles graba,se îndrepta spre chioşcul pe a cărui firmă scria Răcoritoare şi unde acuma se adusese ness,se vindeau cî-te două cutii de persoană şi coada se formase aproape sub ochii mei,cînd trecusem pe acolo în urmă cu trei-patru minute nu staţionau decît nişte persoane mai în vîfstă,îmbrăcate în pardesie bleumarin,era un cartier cu oameni bine,pe vremuri îşi cumpărau hainele de la acelaşi magazin cu circuit închis,stofe bune de altfel,dar confecţiile aduceau cu un fel de uniforme.

Dimineaţa aceea avea să fie nespus de grea şi mai departe,plină de ciudăţenii şi chiar grotescă,te-au scos la soare,puiul mamii,se tînguia Bătrîna Doamnă pe care o cunoscusem în urmă cu ani la D.,în orăşelul acela aşezat pe o apă repede şi rece,te-au scos la soare,puiul mamii,dar cum de nu-mi era ruşine să socotesc grotescă această scenă,deşi chiar aşa arăta. Il scoseseră afară,fiindcă în capelă nu aveai loc de păienjenişul schelăriei se refăcea tavanul,serios fisurat de cutremurul din şaptezecişişapte

..."