"

UN JURĂMÎNT PE FAZAN ŞI O POVESTE DE DRAGOSTE LA GLOGOVA Bizanţul,cu strălucirea lui oare încîntase Orientul şi stîrnise admiraţia Occidentului,căzuse în mîinile turcilor,şi acum puterea otomană căuta să se reverse ca un puhoi ce nu mai poate fi stăvilit de nici un zid peste o Europă împietrită de spaimă şi înnebunită de o furie neputincioasă. Anul 1453 rămăsese ca o piatră de hotar şi tragedia de pe malul Bosforului rămăsese tot atîta de vie şi acum ca şi în acele dureroase zile atît de proaspete în conştiinţa lumii creştine. Din păcate,nu se mai putea face nimic. De aceea şi papa şi regii şi prinţii lumii creştine se mulţumeau să ţină nişte predici pe care le ascultau toţi,dar în care nu credea nimeni : cu vorbele,oricît ar fi fost ele de frumoase,nu se putea schimba nimic. Numai Bizanţul credea în aceste vorbe pe care Europa le rostea eu prea multă emfază,neluînd seama că ele erau mai degrabă o admiraţie pentru cultura greacă şi o laudă pentru strălucirea de altădată a acestei lumi,decît un ajutor cert de care avea nevoie.
..."