Victor Petrini atinge,într-o lume confuza,conditia tragicului,pentru ca nu se îndoieste de puterea spiritului de a ramâne demn si necrutator în suferinta. Iubirile si întâmplarile absurde îl arunca în bratele deznadejdii si ale oroarei,spiritul îi da însa forta sa treaca prin ele,nu netulburat (mit al omului clasic),ci nelinistit si lucid,luciditatea fiind forma demnitatii sale.
Cel mai iubit dintre pamânteni,este un roman total,i-am zis eu în cronica pe care am scris-o îndata dupa aparitia lui. Un roman,altfel spus,cu mai multe paliere,mai multe teme si un numar mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu),roman de dragoste (istoria unui tânar profesor de filosofie,Victor Petrini,care are credinta ca daca dragoste nu e,nimic nu e),un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasa,în sfera existentiala,în genul lui Camus),în fine,un roman de moravuri despre lumea intelectuala si,în genere,despre lumea româneasca în regimul totalitar comunist. Un roman puternic,amplu cu un fluviu,romanul,în fine,al unui moralist care judeca necrutator istoria prin care trece. Acad. Eugen Simion

Marin Preda a scris,în fond,un roman pe care n-as putea sa-l numesc altfel decât romanul unei mari constiinte. Constiinta,întâi,a unui mare prozator care judeca fara partinire,fara mistificatie (nici macar aceea ce se bizuie pe un tiranic sentiment al justitiei!),o istorie în care fortele se confrunta în chip dramatic; constiinta,apoi,a unui erou care crede în puterea spiritului si în mitul fe¬ricirii prin dragoste. Destinul îl loveste de mai multe ori,însa înfrângerile nu-i împing spre negatia valorilor si nu-i salbaticesc sufletul.