Incursiune spre originile răului. Minciuna ca instrument politic și nu numai

Mărturisesc că l-am descoperit nu fără surprindere pe Gabriel Liiceanu,remarcând în lucrarea sa atât o claritate și o profunzime a gândirii impresionante,cât și o viziune originală asupra istoriei. În opera Despre minciună,acesta își asumă,pe lângă rolul de scriitor,rolurile de lingvist,istoric și,mai ales,de filosof. Debarasându-se de orice constrângeri sociale sau false aspirații naționaliste,acesta încearcă,recurgând la analiza unor perioade,aparent complet diferite,ale istoriei universale să analizeze situația politică a României ultimelor două secole.
Titlul,extrem de sugestiv,constituie însuși punctul de plecare al unei analize extrem de complexe,bazate pe trei texte care,la prima vedere au prea puţin în comun: piesa Filoclet de Sofocle,scrisă în 406 î. Hr.,dialogul anatreptic platonician Hippias Minor,scris  zece ani mai târziu și Principele lui Machiavelli scris la o distanţă de nouăsprezece secole faţă de primele două. Liiceanu identifică în Filoclet,în urma unei analize lingvistice,semantice,extrem de minuțioasă,însuşi momentul nașterii minciunii ca instrument politic,consacrându-i  sintagma morala de a doua instanță. De altfel,autorul va folosi acest concept pe tot parcursul lucrării,atrăgându-ne (din nou!) atenția asupra actualității chestiunii dezbătute. Al doilea text este tratat de această dată din punct de vedere filosofic,analiza termenului central al discuției filosofice dintre Platon și Hippias: deinon,făcându-se din perspectivă etică. În fine,Liiceanu ne surprinde prin selecția unui text renascentist care nu are,aparent,nicio legătură cu operele celor doi scriitori antici,Sofocle şi Platon,afirmând: ,,După știința mea,nimeni nu a pus în contact aceste texte care,desigur,nu au comunicat în mod real și pe care doar noi le surprindem în comunicarea lor ideală,încercând să schițăm un parcurs al conștiinței fraudei lingvistice și comportamentale în perimetrul culturii Europei”. În urma unei complexe analize etice,acesta dezvăluie o paralelă inițial invizibilă între cele trei texte și,fapt  grav,înrudire cu situația politică a României ultimelor două secole.
Începând cu primele dorințe de unificare și independență,trecând prin comunism și culminând cu situația ultimilor 20 de ani,Liiceanu identifică și analizează minciuna politică,şi frauda lingvistică pe toate palierele ei. Cu ajutorul sugestivelor corespondente grecești,atât lingvistice cât și de factură etică,evoluția răului (deinon) de-a lungul timpului,este surprinsă pe tot parcursul operei.
În fine,cartea constituie atât o lucrare istorică,prin însuşi conţinutul ei,o lucrare lingvistică,cuprinzând analiza detaliată a unor termeni din greacă și,mai ales,filosofică,prin amploarea unor analize etice cu privire la o serie de noțiuni teoretice,cititorul fiind surprins şi încântat,de asemenea,de formulările deosebit de exacte şi sugestive ale autorului.
Despre minciună este un eseu extrem de ,,concentrat’’,în sensul de sintetic,care impresionează prin capacitatea autorului de a analiza aspecte multiple,lingvistice şi filozofice,din perspectiva consecinţelor lor morale asupra societăţii,transmiţând,în subtext,un mesaj contemporanilor,nouă,românilor,un îndemn la reflecţie şi schimbare.


    Radu Copie,clasa a XI-a A,2013