x

„Vreau să vorbesc de starea de detenţie,ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor. Viaţa de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experienţă unică. O femeie,singură,de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore,din minute,din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc,aceste 3600 de secunde dintr-o oră,aceste 86400 de secunde dintr-o zi,care se târşâie încet,de-a lungul trupului,şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât,fără răgaz,fără milă,de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie,prea dese,continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire,la nesfârşit. Pentru că vreau să vorbesc şi de demnitatea umană. Şi de acele femei,mai târziu tovarăşele mele de penitenciar,care,împotriva a tot şi a tuturor,au rămas fiinţe profund umane.
Şi ca să afirm o speranţă. Speranţa că într-o zi îndepărtată omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor,deşerturile sau cucerind cosmosul,ci schimbându-se pe sine însuşi. Schimbându-şi inima şi mintea.“ (Lena Constante)