x

Urcati pe varful unui stog,Felix si Otilia se lasa prada unei clipe de betie cosmica. Ascultand muzica de greieri si de soapte a noptii de vara,ei au sentimentul detasarii de pamant parandu-li-se ca aluneca printre astri.

Ce este Enigma Otiliei (1938),dacă nu un roman comic? Dându-ţi impresia unei jucării perfecte,de şuruburi şi arcuri,care de la prima declanşare a mecanismului merge ca un ceasornic,epicul apare aici prea pur,prea tehnic,fără altă motivaţie decât gratuitatea sa estetică prea evidentă; această tehnică pură ca un joc se aplică însă pe un material realist,instabil ca însăşi viaţa şi totuşi captat,încorsetat de recea voluptate a autorului. Stilul a fost redus la funcţia comunicării directe,elementele artistice ale prozei au dispărut - la un scriitor atât de bogat în valori imagistice,vădite şi în romanul anterior,Cartea nunţii (1933) -,resorturile psihologice înseşi rămânând ascunse (dar cu rezultate precise) în materialitatea faptică,schematizată,esenţializată până la caricatură -o caricatură încă romantică. Enigma Otiliei nu te angajează afectiv,nu te absoarbe într-o altă realitate,care să anuleze pe a ta proprie,ci te atrage,te amuză,te farmecă,te subjugă estetic,îţi dă o plăcere pur intelectuală,gratuită,ludică [...]
J. Negoiţescu