Traducere din limba germana de Petru Forna.

Abandonat de tine însuţi
Atunci când,pentru prima dată am  luat cartea în mână,s-a creat o oarecare distanţă între noi două datorită repulsiei pe care o simţeam.
Titlul nu-mi inspira deloc încredere,acea garanţie că timpul pe care-l voi dedica lecturii nu va fi irosit,ci-mi va aduce momente de relaxare,de contopire cu amintirile frumoase,cu imaginaţia mai mult sau mai puţin dezvoltată. Apoi desenele reprezentative de pe copertă mi-au stârnit angoasă,acel tip de  frică care te cuprinde în clipele în care fară să vrei eşti martorul unei scene neplăcute. Cu toate acestea,primele pagini mi s-au părut interesante şi am decis să-mi schimb ritmul,să citesc mai repede. Din pacate această senzaţie nu a durat foarte mult. Textul şi-a modificat structura şi,cu cât dădeam paginile,eram cuprinsă de monotonie. Această monotonie,care nu era altceva decât un şir lung de frustrări,reproşuri,plângeri,nemulţumiri,indispoziţii,certuri etc,care îţi spulberă şi cel mai mic interes pe care-l aveam faţă de roman. Vina n-o purta nici protagonistul,Hans Schier,un claun abandonat de societate,nici autorul care l-a conceput,ci tipul omului care se “cuibărise” în el.
Romanul începe cu  imaginea  călătoriei lui Hans spre Bonn. Toată acţiunea cărţii are loc într-un apartament,timp de aproximativ două-trei ore,având ca sfârşit imaginea unei străzi dintr-o zi de carnaval,în colţul căreia se afla Hans cântând la o chitară alături de o pălărie care aşteaptă căderea unor monede.
Fiind un roman psihologic,toată actiunea acestuia se poate restrănge într-o singură imagine care implică antrenarea imaginaţiei cititorului în actul lecturii. Acesta vede cu ochii minţii deplasarea protagonistului prin apartament,felul în care acesta se chinuie să se hrănească,să se îngrijească,datorită lenii şi deprimării cauzate de invocarea distructivă,nocivă,tulburătoare a amintirilor.
Se spune că fiecare om are amintirile pe care le merită. Dacă m-aş ghida numai după acest dicton,aş deduce că Hans nu este o persoana bună nu doar cu ceilalţi ci nici cu el însuşi. Toată lupta pe care o duce cu sine,de fapt,  are drept cauză în primul rând religia,faptul că îi urăşte pe toţi creştinii,sărăcia izvorâtă din lipsa spectacolelor cu clauni,părăsirea de către iubită,etichetarea acesteia ca “trădătoare” şi “târfă” pentru că acum se află la Zupfner,catolic ca şi ea,ura şi duşmănia faţă de cunoştinţele catolice care au îndepărtat-o pe Marie de el,neglijenţa şi zgârcenia părinţilor care nu duceau lipsă de nimic  material ci doar de sentimente profunde,indiferenţa faţă de propria persoană,repulsia faţă de studiu,imaginaţia folosită  în mod distructiv.
          La un moment dat ai impresia că nu ai ce învăţa dintr-o astfel de carte,în care nu ţi se prezintă decât un personaj care se plânge mereu de tot ce-l înconjoară,având la bază repulsia fată de catolici. Dar după ce ai dat ultima pagină şi îndepărtezi romanul de tine,închizi ochii şi încerci să extragi esenţialul,mesajul,învăţătura. Atunci ajungi la concluzia că nu e bine să te împrieteneşti cu o astfel de persoană pentru că degajă numai energii negative - probabil are şi-o mimică întunecată -  dar nici să devii una ca aceasta.
Lucrul acesta îl poţi împiedica dacă nu-ţi foloseşti imaginaţia decât pentru compunerile la limba română,dacă nu confunzi realitatea cu ficţiunea. Închizi cartea şi îţi trăieşti viaţa. Te ocupi de tine,de dezvoltarea ta atât fizică cât şi spirituală,ierţi pentru a fi liber,eşti optimist,vezi binele din jur,speri,crezi,nu esti posesiv,nu te laşi influenţat de rău,iubeşti viaţa şi oamenii.
          Opiniile unui clovn nu este o carte care să-ţi placă,sau să te liniştească,dar ai ceva de învăţat din povestea nefericitului claun.

             Motrescu Emanuela,cls. a X-a D,2013