Într-o călătorie de şapte zile,un bărbat orb şi ciung îl învaţă pe foarte tînărul său însoţitor să vadă întunericul şi femeia. Pentru unul s-ar părea că e prea tîrziu,pentru celălalt este încă prea devreme. Între cei doi ia naştere o prietenie stranie,în care nu se ştie cine are nevoie mai mare de ajutor.
Romanul Întunericul şi mierea a fost ecranizat de două ori,cu titlul Parfum de femeie: prima dată în 1974,cu Vittorio Gassman în rolul orbului,apoi în 1992,cînd,pentru acelaşi rol,Al Pacino a obţinut Oscarul. Din rivalitatea cu filmul,cartea nu are nimic de pierdut şi nici de cîştigat: lumea ei vîscoasă şi grea ca mierea îşi învăluie cititorul fără grabă şi fără greş. Iar bastonul de bambus al orbului biciuie amintirea unei nopţi lungi,în Neapole,oraşul celei mai vizibile frumuseţi.