In perioada in care Jonathan Swift scria Calatoriile lui Gulliver (inceputa in 1720,dar publicata in 1726) iar contemporanul sau Daniel Defoe compunea o capodopera nu mai putin celebra,Robinson Crusoe (1719),descrierile de calatorii aveau deja o bogata traditie in istoria literaturii engleze. In Calatoriile lui Gulliver,inventatorul ironiei,cum il numeste H. Taine pe Swift,s-a inspirat uneori direct din experienta inaintasilor sai,dar si-a luat cea mai mare a materialului din lumea propiilor observatii. Neglijand veridicitatea exterioara,cultivand insa adevarul interior,Swift,idealistul protestatar,cel mai neconformist dintre scriiitorii iluminismului englez,creeaza o lume populata de mari figuri satirice,de grandioasa generalizare,imbinand realul cu fantasticul,arta lui devenind o oglinda a naturii si a realitatii,cititorii fiind spectatorii unui joc de oglinzi.