Cu Miron Costin suntem pentru ultima oara intr-o stare de relativ echilibru intre istorie si literatura. Pentru el poetii mai erau "dascali","Vestiti istorici" si adevaratele istorii mai erau citite ca literatura beletristica. Dupa el caile se vor diversifica net: la Neculce cronica va deveni povestitre,intrand in domeniul artei literare propriu-zise,pe cand stolnicul Cantacuzino va respinge fictiunea si traditia orala,mergand in directia unei pozitivari a cercetarii istorice. "Climatul ramane cel al cronicii,dar se simte mijind gandirea stiintifica,se schiteaza critica izvoarelor".
Literatului de mai tarziu,Miron Costin i-a oferit pretexte epice si un model stilistic,istoricului - urzeala sintetica si detalii informative. Pe primul 1-a scos din istoriografie,pe al doilea din enciclopedism. [...]
"De unde au parasit elu,incepem noi",scrie Costin,laudand osardia lui Ureche-vornicul. El continua activitatea inceputa de Ureche,ridicand-o pe un plan superior in ceea ce priveste calitatea si eficienta. ªi - lucrul cel mai important -diversificand-o. Nedesprins total de pomelnicele manastiresti,Ureche insera uneori cate un capitol-raboj,cum nu gasim la Costin.
Ceea ce acesta aduce nou este studiul de tip monografic. Se face astfel saltul de la consemnarea evenimentelor catre istoriografia moderna,care presupune,pe langa relatarea evenimentelor istorice,si interpretarea lor. Vocatia studiului monografic este,pe de o parte,expresia culturii sale enciclopedice,pe de alta parte efectul structurii intelectuale de moralist. [...]
Se poate vorbi de o vocatie eseistica la Miron Costin; desi observabila in toate scrierile sale,numai citind De neamul moldovenilor ne putem face o idee clara asupra acestei vocatii. Aici,odata declansata discutia,digresiunile devin din ce in ce mai stufoase,generandu-se una pe alta si luminind din felurite unghiuri ideea de baza. Cultura intinsa si umblarea prin strainatati l-au dus la dobandirea unei extrem de necesare perspective comparatiste,pe care a utilizat-o cu consecventa. De cele mai multe ori,autorul este constient ca face o digresiune,operand-o deliberat: "Ci catu ne trebuieste la randul istorii noastre,ne ajunge de atata de imparatia Ramului". Din aceleasi considerente tine sa-si justifice alteori digresiunile: "Acestea pomenindu-sa pentru deschisul mintii,sa sa inteleaga statul lumii,ne intoarcem la istoria noastra". Se observa usor "conflictul" intre aspiratia la rigoare si tentatia de a spune tot.
Tentatia monografica face ca scrierile istorice ale lui Miron-logofatul sa castige in detalii. Dar,din faptul ca autorul incearca sa interpreteze evenimentele prin prisma lui si a epocii sale,scrierea intereseaza nemijlocit pe literat in aceeasi masura in care ea il intereseaza pe istoric si pe filolog. Ceea ce-1 face pe Miron Costin foarte interesant pentru literat este structura lui de moralist. [...] Moralismul constituie o prima treapta spre literatura artistica,deoarece presupune interpretarea subiectiva a faptelor narate. [...]
Mircea SCARLAT,Introducere in opera lui Miron Costin,Editura Minerva,Bucuresti,1976,p. 49,82,83,85.

Stihul ieste nu ca alta scrisoare dezlegata,ci ieste legata de silave cu numar; silava este impreunarea a doao slove,cum ieste:| ba,va,ga,da i proci. Deci,de aceste silave stihurile ceste ce scriu intr-aceasta cartuluie au 13 silave,iara sa pot si in 9 si in sapte a face si santu si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi,cum ieste elineasca sau latineasca. Iara de acest feliu iti facem stire,in care t-am scris aicea,de Viata lumii.
Deci are si alta datorie stihul: cuvintele cele la farsitul stihului a doao stihuri sa tocmasca intr-un chip,pe o slova sa sa citeasca,cum ieste: ata-viiata,frunte-munte,lume-spume i proci. Catra aceasta,la cetit,unde vor fi cuvintele ci trebuiescu sa le scurtezi : de vei tragana,tii-a parea ca nu ieste stihul bun,ci trebuieste,unde va fi de traganatu,sa traganezi,unde de scurtat,sa scurtezi. Asijderea,unde sa vor prileji trei slove,carora le zicem unoglasnice,ce s-ar zice de un glas,cum ieste a,e,i,o,acestea de sa vor prileji trei alaturea,sa sa lipseasca una,cum ieste: "nici o avutie". Aicea cauta ca o ieste intre e si intre a,deci o piare si vei ceti: "nici avutie" i proci. Alta,pentru aceasta slova,candu va avea inaintea sa iara o slova unoglasnica,sa intuneca,cum vei gasi intre stihuri un stih intr-acestasi chip: "mari imparati si vestiti",carele nu-l ceti: "mari imparati",ce: "mari-mparati",ca il lipseste slova ce ieste inainte.
Cetindu,trebuie sa citesti si al doilea si al treilea randu,si asa vei intelege dulceata,mai vartos sa intelegi ce citesti,ca a ceti si a nu intelege ieste a vantura vantul sau a fiierbe apa.