~ibotoc

"A fura idei de la cineva, este plagiat. A le fura de la mai mulți, este cercetare." (Legea lui Murphy)





stema
Postat de Indi Boțoc, 16 Mar 2020

România

PREȘEDINTELE

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,

Luând în considerare experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,

În contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, din care 12 state au adoptat măsuri speciale prin instituirea unor stări excepționale în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției,

Luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,

Ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor,

Subliniind necesitatea instituirii stării de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,

În considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,

Ținând cont de faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit,

Văzând Hotărârea CSAT nr. 30/2020 privind necesitatea instituirii stării de urgență și planul de acțiune la instituirea stării de urgență,

Având în vedere propunerea Guvernului de instituire a stării de urgență,

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,


Președintele României decretează:


Art. 1.- Se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile.

Art. 2. - Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 4 alin. (4):

libera circulație;

dreptul la viață intimă, familială și privată;

inviolabilitatea domiciliului;

dreptul la învățătură;

libertatea întrunirilor;

dreptul de proprietate privată;

dreptul la grevă;

libertatea economică.

Art.3. - În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă și imediată prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4.

(1) În scopul prevăzut la art. 2 se stabilesc măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.

(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr.2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia.

(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;

frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;

numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;

capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;

capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;

măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;

capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;

apariția altor situații de urgență.

(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin.(3) revine Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 5.

(1) Coordonarea integrată a măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6.- Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin prezentul decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.

Art. 7.– Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.

Art. 8.- Prezentul decret se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și intră în vigoare la data publicării.

Art. 9.- Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI,

KLAUS-WERNER IOHANNIS



Zastava Srbije

Ziua națională a Republicii Serbia / Дан државности Републике Србије

Postat de Indi Boțoc, 17 Mar 2020

Este vorba de comemorarea începutului revoltei anilor 1804-1813 condusă de Đorđe Petrović (cunoscut și sub denumirea de Karađorđe – „George cel Negru”) și promulgarea primei Constituții a Serbiei de către Marea Adunare Națională din Kragujevac în 1835, potrivit site-ului oficial srbija.gov.rs. Situată în sud-estul Europei, teritoriul ei cuprinde partea de sud a Câmpiei Panonice și partea centrală a Peninsulei Balcanice. Zona continentală a Serbiei este bogată în munți, păduri, câmpii, văi, lacuri și râuri, dintre care cele mai importante sunt Dunărea, Morava, Sava și Tisa. Printre bogățiile naturale ale țării se numără și peșteri impresionante de calcar, resurse minerale și termale, având o mulțime de parcuri naționale, precum Djerdap, Fruska Gora, Kopaonik, Tara și Muntele Sar. Independența Serbiei a fost recunoscută de către marile puteri la Congresul de la Berlin din 1878. La 1 decembrie 1918, Serbia a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. După preluarea puterii de către comuniști, în 1943 s-a format Federația Democrată a Iugoslaviei, transformată în 1946 în Republica Populară Federativă a Iugoslaviei, apoi în 1963 în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. Disoluția acesteia a început în 1991, când rând pe rând Slovenia, Croația, Republica Macedonia, Bosnia și Herțegovina și-au declarat independența. Noua entitate rezultată a fost Republica Federală Iugoslavia, formată din Serbia și Muntenegru. Între anii 2003 și 2006, RFI s-a redenumit Uniunea Serbia și Muntenegru, care s-a desființat în iunie 2006 prin declarația de independență a Muntenegrului. La 5 iunie 2006, Serbia și-a declarat și ea independența, luând ființă actualul stat: Republica Serbia potrivit www.mae.ro. Serbia a dat nume importante în știință, artă și cultură. Pentru a le face cunoscute mai ușor realizările, aceste personalități au fost incluse pe lista cu 100 cei mai renumiți sârbi. Lista a fost întocmită în 1993 de către o comisie de experți ai Academiei Sârbe de Științe și Arte, care a publicat apoi o carte intitulată „The 100 Most Famous Serbs”. Numeroase personalități din istoria recentă au fost, de asemenea, adăugate listei. Între acestea se numără: Nikola Tesla, fizician american de origine sârbă, Milan Stanković, cântăreț, Milan Jovanović și Milan Perendija, fotbaliști, Mileva Marić, fizician, Mihajlo Pupin, fizician și chimist, Novak Đoković, jucător de tenis, Miroslav Nikolić regizor.



Ora exactă în România

Boțoc Indi

elev al Liceului Teoretic "Grigore Moisil"
din Timișoara


clasa I
Premii I și II la concursurile Smart și Cangurul Matematician

clasa a II-a
Premiul I la concursurile Smart
Premiul II la faza națională de matematică a acestui concurs
Premiul I la concursul "Să construim ceva"
Premiul I la concursul Cangurul Matematician
și altele …

clasa a III-a
Premiul I la concurile Smart
Premiul II la concursul Comper
Premiul I la concursul "Fii intelligent la matematică"
Premiul I la concursul "Comunicare. Ortografie"
Premiul III la concursul "Lumina Math"
și altele ...

clasa a IV-a
Premiul I la concurile Smart
Premiul I la concursul Comper
Premiul I la concursul "Fii intelligent la matematică"
Premiul I la concursul "Comunicare. Ortografie"
Premiul I la concursul "Lumina Math"
Premiul I la concursul "Să cunoaștem România"
Mențiune la concursul regional TMMATE
și altele …

clasa a V-a
Mențiune la OLM și OJM
Mențiune la OLLR, etapa locală și cea județeană
Premiul III la etapa locală a Olimpiadei de Geografie
Mențiune la etapa județeană a Olimpiadei de Geografie
Mențiune la concursul "Ecologica"
și altele ...

clasa a VI-a
Mențiune la OLM și OJM
Mențiune la OLLR, etapa locală și cea județeană
Mențiune la Olimpiada de Lingvistică, faza județeană
Mențiune la concursul de fizică PHI
și altele …

clasa a VII-a
Mențiune la OLM și OJM
Mențiune la OLLR, etapa locală și cea județeană
Mențiune la Olimpiada de Lingvistică, etapa județeană
Mențiune la Olimpiada de Biologie, etapa județeană
și altele …

clasa a VIII-a
Premiul III la Olimpiada de Religie, cu calificare la Etapa Națională
Mențiune la OLM și OJM
Mențiune la OLLR, etapa locală și cea județeană
Mențiune la Olimpiada de Lingvistică, etapa județeană
și altele …

clasa a IX-a
Premiul III la Olimpiada de Religie, etapa județeană
Mențiune la OLM și OJM
Mențiune la OLI și OJI
Premiul II la OLC și mențiune la OJC
Mențiune la Concursul Național "Valeriu Alaci"
Mențiune la Concursul Naţional de Soft "Grigore Moisil"
și altele …

clasa a X-a
Mențiune la OLC și OJC
Mențiune la OLM
Mențiune la OLI și OJI
și altele …

clasa a XI-a
TO BE CONTINUED …

Împreună cu


Image